Comuna Roşia, Nr.395, Cod Poştal 417425 · [email protected] · 0259 325 308
Învățământ preșcolar
Azi, 24.02.2026 a avut loc o ședință importantă cu părinții preșcolarilor de la grădinițele din cadrul Școlii Gimnaziale Roșia, întâlnire la care au participat peste 30 de părinți, alături de cadrele didactice, conducerea unității de învățământ și reprezentanții administrației locale.
La discuții au fost prezenți domnul primar al comunei, Remus Moțiu, precum și doamna director Valentina Silaghi, care au prezentat propunerile privind reorganizarea rețelei școlare pentru învățământul preșcolar.
Tema principală a ședinței a vizat mutarea activității preșcolare într-o locație nou reabilitată și dotată la standarde europene, un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor copiilor. S-au discutat beneficiile acestei reorganizări, condițiile îmbunătățite oferite celor mici, precum și impactul pozitiv asupra procesului educațional.
De asemenea, un punct important pe ordinea de zi a fost organizarea unei grupe de învățământ preșcolar cu program prelungit, măsură menită să vină în sprijinul părinților și să răspundă nevoilor comunității.
Întâlnirea a fost una deschisă și constructivă, părinții având ocazia să adreseze întrebări, să își exprime opiniile și să contribuie activ la conturarea celor mai bune soluții pentru copiii lor. Reorganizarea propusă reprezintă un pas important pentru creșterea calității actului educațional și pentru dezvoltarea unui mediu modern și prietenos pentru preșcolarii din comuna Roșia.





